Un punct complex

Cât de departe…?

 

Întotdeauna dau un sens lucrurilor care mi se întâmplă, pentru că nimic nu e întâmplător. Totul pare perfect planificat dinainte, ca și cum cineva ar desena totul. Iar noi nu suntem doar simple personaje de hârtie, ci niște ființe vii! Astfel, nici melodia zilei de azi nu am auzit-o într-un moment nepotrivit, ci s-a încadrat într-un decor perfect…

Azi, mai mult ca oricând mi-am dorit să fug, să uit sau doar să pun punct și să întorc pagina. Însă, nu mă pot lovi mereu de cioburile zilei de ieri, deși de multe ori am călcat și am simțit o durere groaznică. Bine că orice rană e vindecabilă . Important e să-i găsești medicamentul. Și nu te amăgi că timpul e cel care vindecă, iubirea e. Așa că repetabila întrebare cât de departe, m-a făcut să cad într-un abis al gândurilor, să le dau culoare și să-mi limpezesc valurile inimii. Păcat că nu știu să înot așa bine. Dar totul se învață.

De ce azi și nu ieri? Pentru că azi a fost precedat de un ieri oarecum memorabil. E incredibil cum o dorință se poate împlini mai curând decât sperai, ori chiar când nu te așteptai. Dar se pare că există o forță invizibilă care ne unește atunci când credem cu adevărat. Când credem în ceea ce ne dorim, în ceea ce vrem să avem, în pașii pe care îi facem. Ieri, aproape fiecare pas era urmărit de aceeași umbră, chiar dacă involuntar. Probabil am încrețit prea mult razele soarelui )! Așa că… rezultatul nu a întârziat să apară. O stare în care simțeam că pot face orice și am făcut-o până în momentul, în care un anonim m-a făcut să simt o deposedare de sine. Nu mai eram eu, ci cea de altădată, părticica pe care o credeam dispărută. Dar ce ne-am face dacă nu ar exista surprizele?! Am fost surprinsă doar în momentul în care mi-am dat seama (adică azi) că uitasem atâtea lucruri… La ce bun o reîntâlnire, dacă nu faci lucrurile de care ți-era dor sau îți este? Însă vina e cu atât mai mică cu cât uitasem de acel eu. Aveam prea mult lângă mine. Ori, mai bine zis, nu-mi venea să cred. Exact ca și îngerii pe care îi avem lângă noi și nu ne dăm seama de prezența lor, sau când nu prețuim la timp ceea ce avem alături… Se spune că un lucru e mai bine prețuit după ce este pierdut, acest fapt fiind verificat și în cazul persoanelor. Câte persoane nu pierdem, iar apoi ne dăm seama de însemnătatea lor pentru noi? Însă o greșeală poate avea o valoare pozitivă, doar atunci când înveți din ea. Revenind, împrejurările nu mi-au fost potrivinice, deși încă încerc să înțeleg de ce a fost așa. E ca și cum aș încerca să fac un management al percepțiilor. Când te deranjează ceva, gândește-te: îți mulțumesc că mi-ai atras atenția asupra faptului că deveneam dependent de tine; a sosit momentul să renunț la aceste așteptări. Când cineva nu va ține cont de părerea ta, nu uita că poate vreodată și tu ai fost la fel. Când cineva te va minți, să-ți pară rău că simte această nevoie. Când cineva îți va viola intimitatea, e pentru că totul se întâmplă pentru creșterea și gloria ta. Când cineva îți va zâmbi, zâmbește-i la rândul tău, ca și cum ați împărtăși împreună un secret. Mă simt mai bine acum pentru că l-am făcut . Deja, imaginea clipelor de ieri e mai clară. Cred că se datorează și valurilor inimii pe care nu încetez să le simt. Valuri ce nu pot totuși să scufunde sentimente. Însă ce am fi dacă nu am simți? Dacă nu trăim cu intensitate ceea ce inima ne dictează? Niște roboți și mie nu îmi plac. Poate de asta am fost declarată oficial nebună )! O expansiune a trăirilor, un desen ieșit din normalitatea lucrurilor, un țipăt ce se vrea auzit, mii de mesaje care așteaptă să fie ascultate, o inimă cu o putere incredibilă de dăruire, un dor continuu ce aleargă, creți năzdrăvani ce vor să se lase alintați și enorme vise pe calea împlinirii…

Dacă a fost o singură clipă în care mi-am dorit să dau timpul înapoi, nu a fost decât pentru a-mi da seama că am mii de alte clipe de trăit. Și le pot schimba. Stă în puterea mea și a ta. Doi necunoscuți. Fără să ne știm numele, fără să știm nimic despre noi. Hai să luăm buretele, ștergem și scriem ceea ce ne dorim. Nu e așa greu, nu? Poate doar să ne descoperim, să ne cunoaștem mai mult decât putem vedea și de ce nu, să mă faci din nou să îmi doresc să fiu cu tine. Putem să renaștem. Important e să ne dorim.

În mâna oricui stă puterea de a acționa, dar acum simt că ,,mâna” ar putea să nu dea viață gândurilor mele…

E ciudat cum ne dorim să punem punct și totuși ne gândim că ar mai merge unul, apoi altul și ar rezulta asta … ! Semn al dorinței de a continua. Însă trebuie să îți dorești să citești mai mult și astfel trebuie să pui punct și să întorci pagina. Cred că e timpul să fac și eu asta. Nu știu când voi lăsa să-mi fie descoperită noua carte, dar sigur vei fi și tu pe acolo. O carte poate avea mai multe volume !

Cât de departe am lăsat să zboare gândurile prinse de valuri… Și cine știe cât de departe vom ajunge, când vom voi să renaștem…

A, nu uita! Mereu voi fi aici. Aici unde am avut puterea să îți dau câteva indicatoare spre ceea ce sunt eu. Uneori infantilă, uneori glumeață, uneori îndrăgostită, uneori melancolică… un întreg compus complicat și cu elemente greu de găsit. Sunt doar o parte. Și doar indicatoare, dar știu că poți fi un călător curios… Nu te teme de necunoscut ! Nu te teme să visezi! Și nu uita că mărimea viselor tale nu are nimic de-a face cu probabilitatea îndeplinirii lor…

Cineva mă cheamă… Trebuie să plec. Sper să ne revedem!

 

Pas pierdut

Picături de ploaie…praf al amintirilor…

Când ai privit ultima oară cerul? Nu-i așa că e minunat? Să te învârți încontinuu cu capul îndreptat spre cer și să vezi un singur lucru… Cerul… O infinitate… Unde e limita? O clipă și a trecut. Vor veni altele.

Mă voi rătăci din nou printre cuvinte. Exact ca într-un labirint. Îmi asum riscul să intru deși nu știu dacă voi ieși sau nu, când sau cum… E ca și cum ai da gândurilor culoare… Doar câtorva…căci avem atâtea… E ca și cum le-am putea transpune în realitate, dar nu e chiar așa…

Orice cuvânt pare să limiteze. Ori suntem noi prea limitați în a putea transfigura …

O iau de la capăt. Întotdeauna există un început. Niciodată un sfârșit… Sau nu pentru mine, acum. E ca flacăra unei lumânări. Deși aprinde o alta, ea nu își pierde din frumusețea sa. Și poate aprinde multe. Astfel, nu există decât începuturi. Niciodată un sfârșit. Ai flacăra mea. Păstreaz-o. Doar ai grijă să nu te arzi… Nu de alta, dar vei fi de culoare și nu te voi mai recunoaște . Și nu uita că strălucește… Chiar dacă e întuneric, sunt aici . Deci nu ai cum să te rătăcești…trebuie doar să… Tu știi mai bine;)!

Mă întorc spre stânga, deși mereu prefer dreapta. Însă niciodată nu poți ști ce vei găsi în această parte… Eu nu văd nimic… Ba cred că zăresc ceva. Sunt întrebările de care fug mereu. De aceea o iau mereu spre dreapta )! Dar făcând cunoștință din nou cu ele, pare că le cunosc… Atât întrebările cât și o parte din răspunsuri… Se pare că totuși nu am greșit calea… Începe să îmi placă. Cred că voi mai trece pe aici… Și așa am obosit de la atâta alergat !

Continui să merg… Mă întorc la 180 de grade. Asta înseamnă trecut… Trecut= 1 săptămână în urmă:)! Câte mi s-au mai întâmplat… Unul din cele mai importante lucruri e că mi-am dat seama că duc după mine un magnet… Trebuie să îl las… Deși deja face parte din mine… Singura soluție e o pastilă de invizibilitate. Merg să o găsesc )!

Deja cred că m-am rătăcit… Mai bine mă așez și privesc… Aduc praful de vise și simt realitatea… Cât contrast… Două culori diferite… ce se amestecă uneori… Dacă aș fi o pictoriță ce bine m-aș descurca să le încadrez într-un singur tablou… Dar nu sunt decât… ,,o adresă scrisă indescifrabil pe un plic”… Și cum puțini știu să citească… nu mă opresc…

Ascult același refren…ce bine că ești:)! Reușești să mă faci atât de fericită și să mă minunez de existența ta. Cine ar fi crezut că a mea cale se va intersecta cu a ta? Eu nu. Și totuși există minuni. Exiști tu.

Cum aș putea să îmi pierd zâmbetul când ai atâtea de oferit? Cum aș putea să nu mă bucur de existența ta? Contează că ești prezent. Absența nu poate trezi aplauze…poate doar mii și mii de alte variante. Dar…ești.

Ce lumină e atunci când sunt mai multe flăcări aprinse…Și mai ales când ele nu se pot stinge…

De aceea…înaintez. Nu mă opri. Nici măcar un gând. Nici măcar o promisiune aidoma. Nici măcar o amăgire. Nici măcar o iluzie… Simt aerul realității și luminez. Stai lângă mine !

Fii ceea ce ești!

Și totul pare a fi o umbră a zilei de ieri, în viitorul zilei de azi…

Plângi dragă copilă… Plângi! Căci nu e nimeni să te audă, nimeni care să te vadă… Te văd și-ți stau alături doar veșnici gânduri putrezite, ce te-au împins să ieși și să respiri. E aer! Simte-l! E parfumul libertății cu care vrei să-ți învălui întreaga ființă! Ia-l și fă-l al tău! Îl meriți și tu știi asta. Nu te mai lega cu lanțurile constrângerii pe care ,,ei” vor să ți le pună. Azi și acum ești doar tu! Ai simțit asta în fiecare secundă a vieții tale, de ce să nu o simți și acum? Te-ai simțit vreodată mai mult decât ,,eu”? Da sau nu, răspunsul îl știi doar tu. Dar ceea ce e important este acum…

Privești adânc în depărtare și crezi că totul e prea departe. Ai uitat să-ți pui ochelarii de apropiere . Ești aproape, căci nu ai încetat să visezi și să înaintezi… Lacrimi de încredere văd acum pe chipul tău senin ce se transformă licăriri de magie. E magia sufletului tău… De l-aș putea descoperi…

Dar nu, lasă-mă să te cunosc. Lasă-mă să mă surprinzi în fiecare clipă. Să-ți simt momentele de nebunie, să te văd copil, să-ți admir pașii și părul purtat de vânt, să-ți aud cântecul bucuriei și să te pot privi exact așa cum ești… Nu te întoarce! Îți pot simți și lacrimile. Fac parte din tine, nu le respinge! Fii ceea ce ești!

Lasă-mă să mă aproprii de grătarul sufletului tău… Iar de aș fi printre lucrurile importante, lasă-mă să trec dragă copilă… Nu-ți fie teamă să mă simți! Doar împreună putem deveni ceea ce suntem!

Mireasma primăverii

1Martie…

Prima zi a primăverii, chiar dacă vremea de afară nu arată acest lucru…

Primăvara…un anotimp al bobocilor ! Un timp în care toate încep să prindă viață (am simțit-o și eu din plin ), în care culorile își fac apariția într-un fundal rece, în care redescoperi glasurile  vii… Chiar dacă nu îl consider anotimpul meu preferat, mă bucur din plin de tot ceea ce îmi oferă…

În anii trecuți împărtășeam bucuria de a dărui mărțișoare, dar astăzi m-am bucurat doar de zâmbetele pe care le-am adus… O totală explozie de bucurie ! Sper să simt cât mai curând magia primăverii și să reînfloresc ! Să pot privi florile din jurul meu și să ud…

Deși sunt sigură că va trece extrem de repede și voi simți din nou căldura verii…din plin!

Până atunci…o primăvară veselă și plină de boboci tuturor!:P

 

Ce înseamnă să fii licean la Colegiul Catolic Bacău?

Dacă aș pune această întrebare celor care nu se află în acest liceu sau nu au absolut nici o informație despre acesta, cu siguranță ar răspunde că elevii de aici vor deveni măicuțe și preoți. Eu, personal, m-am confruntat de multe ori cu această opinie, deloc fondată, în momentul în care am spus că sunt elevă la Colegiul Național Catolic ,,Sf Iosif” Bacău. Însă departe de aceste păreri, se află adevăratul răspuns. A fi licean la Colegiul Catolic nu înseamnă să devii preot sau măicuță, deși oricine poate alege viața consacrată, ci înseamnă sa fii un elev ca și oricare alt elev, fiind diferit doar prin locul în care înveți.

De vei ajunge vreodată pe strada Condorilor, undeva pe la numărul 8 vei găsi o clădire cu 3 etaje, al cărui nume se prezintă pe o plăcuță albastră, în fond alb: Liceul romano-catolic SF. Iosif. Desigur, acest nume a fost înlocuit cu ceva timp în urmă sub titlul de Colegiu și mai exact în 2008, când eu eram pe atunci doar un boboc.

La vremea aceea nu știam prea bine ce înseamnă să înveți la acest Colegiu, dar astăzi pot privi la cum am înflorit, datorită acestui mediu în care am învățat. Știu că nu mulți dintre elevi îmi împărtășesc opinia, sau cel puțin nu din cei care încă mai învață în acest colegiu, dar fiecare privim prin ochelari diferiți. Astfel că pentru mine, a fi licean la Colegiul Național Catolic din Bacău  înseamnă foarte multe lucruri.

Primul lucru pe care îl aud de la ceilalți este că a învăța la acest liceu este greu. Alături de aceștia, împărtășesc și eu aceeași părere, însă pot adăuga și multe alte părți la fel de bune. Căci tocmai lucrurile care sunt grele și reușim să le facem, ne aduc o împlinire mai mare. Astfel, putem privi acest ,,greu” ca pe-o modalitate excelentă de a urca pe scara vieții, un lucru spre care tindem cu toții și pe care îl putem valorifica în viața noastră de licean. Un alt lucru la fel de important și poate mai puțin conștientizat în rândul elevilor, este faptul că în acest liceu ai ocazia să crești atât prin cunoștințe, pe care cu sau fără voia ta trebuie sa le asimilezi, dar și prin împlinirea ta ca și individ. Adesea putem privi în spatele catedrei și putem observa modele vii de la care putem învăța foarte multe lucruri. Trebuie doar sa privești atent și să renunți la viziunea critică negativă, îndrăznesc a spune. Iar pe lângă acesta, să fii receptiv la fiecare mesaj pe care îl primești și să îi dai propria ta valoare. Dacă nu ai făcut asta până acum, încearcă și vei fi surprins cât de multe mesaje omitem și cât de importante pot fi pentru viață. Pe lângă acestea, pot adăuga comunicarea pe care o putem dezvolta într-o manieră constructivă atât pentru noi cât și pentru ceilalți, spațiul mic care ne permite o apropiere, identitatea de licean dată de uniformă, toate contribuind la dezvoltarea  unui mediu prielnic pentru a crește armonios. Nu degeaba ni se spune de fiecare dată cât de importantă este disciplina ce se impune în acest liceu. Adeseori ni se par mult prea stricte regulile, însă ele nu sunt doar pentru a fi, ci pentru că este nevoie. V-ați imaginat cum ar fi să învățați într-un mediu haotic, fără reguli? Ei bine, eu mi-am imaginat și nu mi-a plăcut deloc. Încercați voi!

     Am amintit în rândurile de mai sus despre uniformă. Nu e deloc necunoscut faptul că acesta este  un subiect lansat și dezbătut în fiecare an, în rândul elevilor. Din cele auzite, cunosc faptul că liceul nostru are o rădăcină adâncă în ceea ce privește uniforma. Astfel, că aici se poartă de foarte mult timp uniformă și deci, de ce nu am purta-o și noi? Bineînțeles, nu acesta e motivul pentru care noi purtăm uniformă, ci pentru că aceasta ne deosebește de ceilalți elevi și oferă un aspect plăcut celor ce o poartă. De asemenea, putem să ne identificăm ușor după pantalonii dungați, de culoare ,,întunecată”, cravata roșie sau argintie și cămașa preferabil albă. Uneori, poate fi insuportabil de purtat și îți poate părea monotonă. Dar întotdeauna îți aduce avantaje: economie de timp, de bani, de fițe și de priviri. Pe lângă aceste avantaje, dezavantajele mi se par a fi minuscule: culoarea și iarna, transparența cu care poate pătrunde frigul. Dacă voi ați găsit mai multe, vă sfătuiesc să nu le transformați în plângeri, ci mai degrabă în motive pentru o inițiativă.

Lăsând la o parte uniforma, avem și multe momente la care putem să participăm ca și licean, fără ea și putem adopta o nouă imagine, neuitând însă locul în care învățăm. Sunt poate momentele cele mai așteptate ale fiecărui an: balul bobocilor realizat într-o manieră diferită, bairamurile de la fiecare eveniment important, campusurile, mersul la săniuș și momentele în care ne putem implica în diferite proiecte. Nu pot să nu amintesc și de micile drumuri pe care le facem la seminar în timpul anului cu ocazia diferitor evenimente: ziua liceului, festivitatea de sfârșit de an, liturghia de început de an ș.a. Fiecare din aceste momente ne oferă ocazia de a ne cunoaște mai bine și de a construi relații de prietenie. De asemenea, ne ajută să desoperim bogățiile pe care ceilalți le ascund. Deși poate părea un lucru nesemnificativ, pentru mine are o importanță deosebită. În viață, e important să profiți de toate ocaziile când poți comunica, când îi poți cunoaște pe ceilalți, mai mult decât o faci în spatele unei bănci de clasă. De aceea, faptul că avem multe momente în care ne reunim toți cei din liceu, cred că se creează o atmosferă plăcută, unde te poți simți acasă.

Aș putea să mai adaug foarte multe lucruri despre ceea ce înseamnă pentru mine a fi licean la Colegiul Catolic, însă cred că fiecare dintre noi trebuie să descopere ce înseamnă pentru el. Vreau să mai spun doar că alegerea pe care am făcut-o în clasa a- IX a, aș face-o din nou fără să ezit, dar în spatele acestei alegeri, s-ar ascunde alte motive mult mai importante.

Închei prin a vă transmite un mic mesaj pe care l-am învățat pe parcursul acestor ani. Timpul trece repede. Nici nu îți dai seama cum ajungi să fii în clasa a XII a, dar nu uita să lași ceva în urmă și să profiți de faptul că înveți la acest liceu, crescând. Căci acest liceu ne conduce spre viață, prin viață și pentru viață!

20 și sau 19?

O zi normală dar transformată într-o zi foarte specială de către cei dragi! Începutul a fost curățător, iar sfârșitul înălțător! Căci nu există povară care să nu-ți poată da aripi!

Știi ce ai făcut întreaga ta viață?

În afară de faptul că ai devenit din ce în ce mai bun.

În afară de faptul că ai devenit din ce în ce mai înțelept.

În afară de faptul că ai îmbătrânit.

Doamne, nu-ți mai tace gura o clipă.

Tu ți-ai influentat, ți-ai vindecat și ți-ai învățat prietenii (dar și pe străini) de-a lungul fiecărui pas pe care l-ai făcut de-a lungul căii.

Mă bazez pe tine, Universul

Și oriunde te-ai dus, florile ți-au înflorit pe urme!

…Sunt doar câteva din mesajele primite azi! Foarte multe persoane și-au adus aminte că azi e o zi importantă pentru mine. Chiar dacă nu toate… Oricum, doar cei care chiar îmi sunt alături cuadevărat, nu doar cu vorbe !

Și pentru că am primit și niște note pentru tot ceea ce sunt acum, voi rescrie un carnet de note. Nu sunt notele pe care le iau în fiecare zi, după cum voi lua mâine vreun 4 ), ci sunt notele cele mai importante pe care le primim de la viață și care sunt într-adevăr un pașaport de trecere către tot ceea ce ne dorim…

Carnet de note!

Iată notele pe care le-ai obținut până acum la ,,Școala Vieții”:

Compasiune- 10 (dăruire, inclusiv atunci când ceilalți nu sunt atenți la tine)

Intuiție- 10 (înzestrare naturală)

Capacitate empatică de a înțelege și perspectiva celorlalți- 10 (practic, asta este capacitatea de a-ți ieși din corp )

Luciditate spirituală- 10 (aură strălucitoare)

Adaptabilitate la schimbări neașteptate- 10

Optimism debordant- 10

Exerciții fizice pentru mușchiul recunoștinței- 10 (vei primi înapoi de 7 ori tot ceea ce dăruiești)

Răbdare și bunătate față de sine- hmmm…9 (mai ai de învățat)

Vizualizare zilnică…

,,Acte de credință” întâmplătoare asociate cu visele…

Pe scurt, ești absolut uimitor! Ai reușit să treci cu bine chiar și de cele mai dificile momente din dimensiunea spațio-temporală! Ultimele două materii sunt cele mai ușoare, așa că te-am lăsat pe tine să îți dai notele pe care le meriți!

Încă nu m-am decis ce note merit , dar știu sigur că voi munci să fie toate de 10. Măcar aici, dacă la școală nu )!

Și pentru că ziua a fost una extrem de specială, cu multă încărcătură emoțională, închei printr-un mesaj special pe care îl adresez tuturor!:)

Ar fi meritat  oare să îți ofer darul imaginației, libertatea de a te gândi la orice dorești și visele care îți pun sufletul pe jar dacă acestea nu s-ar adeveri? Nu prea cred ! Deci…?

Semnat: Universul !

Cercul vicios al amintirilor

Cineva spunea că viața poate fi înțeleasă doar dacă privim înapoi, dar trebuie să o trăim mereu privind înainte.

În momentul în care intri în cufărul cu amintiri, poți răscoli atâtea lucruri, încât uneori îți dorești să nu mai ieși. Dar o umbră a trecutului, nu poate construi un prezent…

Azi am îndrăznit să răscolesc momente, locuri, vorbe și mi-am dat seama că pot picta un tablou fără negru. Nu e ușor, după ce uneori vrei să pierzi această culoare pe o întreagă foaie albă, dar treptat poți învăța. Exact ca și lumina din întunericul unei seri. E o mică lumină, dar luminează aproape totul, sau cel puțin chipul meu l-a luminat ! Cine urmărește recunoaște !

Azi am ales să mă bucur de lucrurile care îmi fac plăcere și să îmi amintesc de cele care mi-au plăcut. Ușor, ușor, zilele chiar sunt memorabile atunci când vrei să fie așa. Desigur, pot fi memorabile dintr-o simplă întâmplare, independent de voia ta. Important e să te bucuri de fiecare clipă și să o lași să treacă pentru a lăsa loc alteia!

Azi am redescoperit magia lucrurilor simple și m-am putut bucura din plin de ele. M-am putut bucura de jocul minunat al fulgilor de nea, care m-au atins într-o continuă descoperire, m-am putut bucura de prezența unor persoane dragi sau necunoscute, de verdele senin al ochilor lui, de lecții lungi prin istoria neamului nostru, de o cafea fierbinte care mă trezește și de multe alte lucruri mici, dar importante.

Fiecare lucru are o valoare, mai mică sau mai mare. Fiecare persoană are o valoare. Ochelarii noștri sunt cei care construiesc imagini asupra realității în mod continuu. Ar fi bine să îi menținem mereu curați, altfel putem judeca lucrurile într-un mod eronat și să ne înșelăm. Ideal ar fi să pătrundem mai departe de ceea ce se vede și să nu fim superficiali, dar se pare că acest lucru este o pierdere de timp pentru multă lume. Însă calitatea unei fapte nu este dată de cantitatea celor care o fac. Așa că nu te sfii să fii aparte, să fii tu. Îndrăznește să te bucuri de viață într-un mod liber. Dar nu uita că libertate fără responsabilitate nu există. Deci fii liber să cânți, să alergi, să visezi, să zâmbești, să descoperi oamenii din jurul tău, să faci tot ceea ce îți dorești să faci, fără a fi constrâns de părerile celor din jur. Rămâi flămând de viață, rămâi nebun…

Dar nu în cercul vicios al amintirilor, ci în adevărata realitate!

Mai știi?

Tu nu vezi cerul

Dincolo de albastre ploi, e un cer senin spre care privesc mereu!

Nu plânge când dansezi

E târziu, nu plâng, știam de la început, ai avut sau nu ai avut…dar nu! Dansez!

Gând de noapte bună!

O zi rece de iarnă!

Se trezește cu același gând de a-și lua pătura, însă nu are o geantă suficient de mare pentru a o căra. Își face programul matinal și se înviorează în timp ce aleargă să prindă autobuzul. Uită că e încălțată cu o pereche de ,,patine” și face cunoștință cu pământul înghețat ! Hopa sus și merge mai departe, dar cu grijă de data aceasta. Nu trebuie să ajungă chiar înghețată în bancă, deși frigul nu e de aceeași părere… Dar cine ar putea să o încălzească? Sau ce anume? Nu mai funcționează gradele cuvintelor fără pic de adevăr, cuvinte împresionante și de amețit ființe visătoare… Deci, rămân faptele… Însă puțini se încumetă…

Dar ce mai contează? Trebuie să fie o nouă zi memorabilă! A început numărătoarea inversă ! Trebuie să trăiască la maxim ultimele zile, ale anului ce a fost unul cu totul experimental și de neuitat. O multitudine de clipe agățate în cer, clipe de îngropat, clipe de neuitat și clipe de… clipe! Vise împlinite, lecții de viață învățate și cu o treaptă mai sus! Așadar, sfârșitul trebuie să fie pe măsură! Zilele din urmă au fost memorabile, învelite într-un chef nebun de viață! Și azi, zâmbetul îi solicită mușchii faciali, dar îl mai salvează din când în când, un râs debordabil și de neoprit ! Cum ar putea fi altfel atunci când viața are atâtea lucruri să îi ofere? De ce să nu prețuiască fiecare clipă și să o facă memorabilă? Nimeni nu o oprește și asta pentru că nu are ochi și urechi pentru criticile din jur (cele nefondate și născute din invidie).

Ajunge în același loc unde și-a petrecut aproape 3 ani din viață și unde mai are puțin timp de petrecut. Un loc plin de oameni minunați, un glob de cristal, îl denumește uneori. E locul diferit, locul în care răutatea și valorile nemorale au o sămânță mică, aproape invizibilă uneori. Departe totuși de realitatea în care știe că trăiește. Dar câteva ore petrecute acolo, o încarcă cu energie pozitivă și crede în ceea ce trăiește și speră că e și asta o realitate, pe care de altfel ar vrea să o trăiască oriunde! Dar nu îi e frică de aventură și de necunoscut! Își cunoaște drumul pe care vrea să meargă și știe că indicatoarele către rutele ocolitoare, nu duc la nimic bun! Deci, nu vrea să încalce nici o regulă de circulație!

Azi circulase pentru a se dezgheța puțin și ajunsese la un moment dat pe la curier intrări! Ce putea să găsească acolo? Doar un trecut virtual! Poate nimic adevărat! Însă cu siguranță era ceva ce îi adusese zâmbetul pe buze și o binedispuse. Oare o minciună spusă cu un scop nobil e scuzabilă? Din privința moralei, o minciună tot minciună e, chiar dacă intenția a fost bună, dar uneori simțim nevoia de a fi mințiți, doar ca să ne complacem într-o stare de bine. Dar s-a trezit brusc și și-a dat seama că totul e trecut și ea vrea să trăiască în prezent. Un prezent cu fapte viabile, palpabile, pe care să le simtă! Stadiul vorbelor i-a adus doar insatisfacție, așa că…nu se mai mulțumește cu orice…

Acum până și inima pare să o asculte… Sau asta vrea să creadă. Însă orice căutare se finalizează cu nimic, în ceea ce privește un aspect. Deci, nu va înainta pentru că nu va găsi nimic valoros în acea direcție! Așa că valul de alb și fulgii neastâmpărați de zăpadă, o poartă spre un tărâm necunoscut…

Se întoarce pe același drum, cunoscut de altfel, și de pe care nu poate șterge amintiri. Orice drum cunoscut și pe care se îndreaptă pașii ei din fiecare zi, o duc către același chip sau același gând… Dar timpul are grijă să acopere totul cu un strat gros…în care a putut face în sfârșit, îngerași ! Cu chipul spre cer și trupul pe pământul rece! Cu spirit de copil, cu vise de adult și cu pași de tânăr! Unde poate ajunge? Oriunde!

Își păstrează încrederea și vrea să tranforme imposibilul în posibil! Nimeni nu pare să o creadă și totul pare o poveste, desprinsă doar din vise. Dar realitatea uneori depășește chiar și visele ! Câte lucruri nu credea că nu le va face și le-a făcut…Dar acum simte frigul din nou și își amintește de pătura ce a lăsat-o pe pat…

Acum are nevoie de ea! Vântul rece al gândurilor și pașii ce au lăsat urme adânci, o îndeamnă să se ascundă! Doar pentru câteva clipe sau ore, dar la căldură! Cerul senin îi zâmbește și o ține bine! S-a agățat de o ancoră! Iar acum pe buzele ei, poți citi doar două cuvinte: noapte bună!