Ma expun din nou. De ce? Pentru ca nu poti vedea, poate. Pentru ca vreau sa te ajut. Sau poate nu. Poate totul e o pura intamplare sau exista un motiv. De ajuns.

O alta ora tarzie. Sau as putea sa spun din nou, o noua seara in care vreau sa adorm mai devreme, dar nu pot, nu vreau mai bine zis. Nu intreba de ce pentru ca nu am un raspuns. Iar daca il am, cu siguranta nu il voi da, pentru ca e ceva doar pentru mine. Nici nu stiu de ce am inceput sa scriu. Vreau sa strig. Vreau sa ma auzi. Dar vocea mea nu mai are nici o rezonanta. Cuvintele, nu stiu…Par lipsite de sens. Acum doar. Doar pentru cateva momente in care vreau doar sa continui si sa nu ma opresc. Precum nu ma opresc sa admir seara parcul invelit in zapada. Un parc fara trandafiri, dar invaluit de o lumina fermecatoare ce picteaza un tablou incantator. Oameni ce rad si isi amintesc jocul copilariei de a lovi cu zapada. Acum nu mai ninge. Dar am simtit fulgii mari si reci pe pleoape-mi si i-am strans in palme-mi. Zambet. Zambesc! Nu ma opresc sa zambesc, de fapt nu ma pot opri. E gresit? Nu, nu e gresit, te face chiar fericit. Mai ales cand ceilalti iti zambesc.

Poti reusi! O zi ce mi-a demonstrat din nou acest lucru. Sper ca si voua! Nimic nu e intamplator si totul se compune piesa cu piesa, precum un puzzle. Al meu e unul foarte colorat cu multe personaje, chiar daca nu am afisat numele meu pe o pancarta :) ! Cred ca voi afla functia punctului. L-am pus, dar vreau sa continui… Pot adauga o virgula?